Un raport al Fundației RAC din Marea Britanie, o organizație de cercetare și politici de transport, arată că între iulie și septembrie 2023 au fost raportate 39.563 de incidente legate de furtul de combustibil, o creștere de 77% față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost 22.335 de astfel de cazuri. De asemenea, a fost înregistrată o creștere, de patru ori, și față de perioada similară din 2019, când au fost înregistrate 8.558 de cazuri.

British Oil Security Syndicate, un ONG care militează pentru reducerea infracțiunilor în stațiile de alimentare cu combustibil, estimează că aceste incidente costă fiecare benzinărie, în medie, 10.500 de lire sterline pe an. Sky News scrie că, probabil, cele mai multe dintre incidentele raportate implică șoferi care fac plinul și apoi pleacă fără să plătească. Conform legislației britanice, cei care pleacă din benzinării fără să achite, după ce au alimentat, riscă o pedeapsă maximă de doi ani de închisoare, o amendă sau ambele.

În timp ce criza costului vieții îi tentează pe unii oameni să riște închisoarea plecând fără să plătească pentru alimentare, adevărata problemă pentru benzinării este fenomenul în sine, care pare să ia amploare. Mesajul este clar pentru oricine este tentat să alimenteze fără să plătească – dacă nu puteți plăti, nu alimentați, deoarece este posibil să fiți prinși, iar prejudiciul cauzat benzinăriilor duce, în cele din urmă, la creșterea prețurilor pentru noi toți”, a declarat directorul Fundației RAC, Steve Gooding.

Sursa: SkyNews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday