Raportul ministerului Transporturilor estimează că patru din cinci vehicule electrice vândute la nivel național până la sfârșitul deceniului vor fi electrice. Ministerul britanic al Transporturilor informează că unul din factorii care favorizează creșterea numărului mașinilor electrice din trafic sunt costurile reduse de funcționare care determină șoferii să renunțe la transportul în comun, chiar dacă au de parcurs distanțe scurte. 

În ceea ce privește costurile de consum, guvernul estimează că vehiculele electrice vor consuma, în medie, mai puțin de 5 eurocenți pe kilometru, față de puțin peste 10 eurocenți în cazul mașinilor cu motoare pe benzină și motorină. Analiza, publicată la sfârșitul săptămânii trecute, estimează că guvernul va plăti până la 78 de miliarde de lire sterline în următorii doi ani pentru traficul congestionat, multe peste previziunile din martie, de 52 de miliarde de lire sterline.

Andrew Graves, profesor la Universitatea din Bath și expert în automobile, a declarat că încercările guvernului de a dezvolta infrastructura traficului rutier din Marea Britanie nu va elimina amenințarea blocajelor. “Cu cât se construiesc mai multe drumuri, cu atât mai repede se vor umple”, a transmis acesta.

Potrivit planurilor guvernului, 22% din vehiculele vândute de producătorii auto trebuie să fie electrice începând de anul viitor, urmând ca procentul să crească treptat la 80%, până în 2030. Producătorii care nu pot atinge obiectivele anuale trebuie fie să vândă în anul următor mai multe mașini electrice, fie să ia credite de la alte companii sau să plătească o amendă de 15.000 de lire pentru fiecare vehicul. 

Unii producători auto au transmis că nu vor putea îndeplini aceste obiective în primul an și au solicitat guvernului să revizuiască cerințele. Alții și-au exprimat temerile că decizia premierului de a amâna interzicerea vânzărilor de mașini cu ardere internă va diminua interesul consumatorilor pentru mașinile electrice.

Sursa: The Telegraph

Sursa Foto: Jevanto / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday