Delfinii de apă dulce, pe cale de dispariție, au fost găsiți morți în orașul Coari, de-a lungul râului Amazon, o regiune în care specialiștii nu se așteptau să găsească astfel de decese, conform organizației internaționale de conservare marină Sea Sheperd. Pe lângă delfinii roz de Amazon, au fost găsiți și trei delfini Tucuxi, specie pe cale de dispariție, patru delfini aparținând unei specii necunoscute și alte șapte mamifere marine. 

“Este o evoluție extrem de îngrijorătoare, care ar putea indica faptul că există delfini care mor și în alte părți ale râului care nu sunt încă monitorizate”, precizează Sea Shepherd.

Conform oamenilor de știință, decesele au fost cauzate de cea mai lungă secetă din istoria pădurii tropicale înregistrată vreodată. Unele părți din fluviul Amazon au atins recent cel mai scăzut nivel din ultimul secol, iar seceta afectează semnificativ viețile a sute de mii de oameni și ecosistemul junglei. De altfel, nivelul scăzut al fluviului cauzat de seceta care persistă de luni întregi a încălzit apa în unele zone până la temperaturi intolerabile pentru delfini, explică cercetătorii. În plus, ciclurile lente de reproducere fac ca populațiile de delfini să fie deosebit de vulnerabile la amenințări.

În total, 178 de delfini roz, adică 10% din populație, au fost raportați morți din septembrie, majoritatea în regiunea Tefe a Amazonului, potrivit Sea Shepherd. De altfel, mii de pești au murit în ultimele săptămâni, pe afluenții Amazonului, din cauza lipsei de oxigen din apă.

Sursă: Reuters

Foto: Anna Artamonova | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday