Poliția germană a anunțat că 92.119 persoane au sosit ilegal în Germania în primele nouă luni ale anului. Cel mai probabil, recordul de 112 mii de persoane, stabilit în 2016, va fi depășit. Peste 21 de mii de persoane au intrat ilegal doar în septembrie, cel mai mare număr lunar din ultimii șapte ani și jumătate, mai exact în februarie 2016.

Politicienii germani nu au reușit să vină cu o politică eficientă în materie de imigrație, la opt ani după marea criza refugiaților. Vineri, cancelarul Olaf Scholz le-a declarat jurnaliștilor că Germania trebuie să înceapă deportarea în masă a celor fără drept de azil, dar și să vină cu un pachet complet de măsuri, pentru abordarea problemei. 

Guvernul a reintrodus recent controalele stricte la frontiera cu Cehia, Polonia și Elveția, în încercarea de a face față numărului mare de persoane care sosesc în țară. 

Sursă: DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday