Autoritatea legislativă a UE a adoptat o rezoluție prin care condamnă “atacurile teroriste josnice comise de Hamas împotriva Israelului” și își exprimă, în același timp, îngrijorările cu privire la situația civililor din Fâșia Gaza. Eurodeputații solicită eliberarea imediată a tuturor ostaticilor luați de gruparea Hamas și recunosc dreptul Israelului la autoapărare. Referitor la o eventuală ofensivă terestră, Parlamentul European afirmă că orice acțiune a Israelului trebuie să respecte cu strictețe dreptul internațional umanitar.
Având în vedere situația în care s-a ajuns, eurodeputații solicită o “pauza umanitară” a conflictului și subliniază că atacurile asupra civililor și a infrastructurii civile, inclusiv a lucrătorilor ONU, a lucrătorilor medicali și a jurnaliștilor, reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și, pe această cale, cer și o anchetă independentă pentru a stabili dacă atacul asupra spitalului din Gaza a fost unul deliberat.
“Exprimându-și profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea rapidă a situației din Fâșia Gaza, Parlamentul subliniază importanța diferențierii între poporul palestinian și aspirațiile sale legitime, pe de o parte, și grupul terorist Hamas, pe de altă parte. Deputații solicită […] Egiptului și Israelului să coopereze cu comunitatea internațională pentru a stabili coridoare umanitare către Fâșia Gaza”, se mai arată în comunicatul instituției europene.
Cu privire la legăturile dintre gruparea teroristă Hamas și Iran, Parlamentul European cere o anchetă cu privire la rolul Teheranului și al unor țări precum Qatar și Rusia în finanțarea și sprijinirea terorismului în regiune. De asemenea, face un apel către Comisia Europeană pentru a-și revizui, în detaliu, “întreaga asistență financiară europeană acordată Palestinei și altor state din regiune, pentru a se asigura că niciun fond al UE nu finanțează în mod direct sau indirect terorismul”.
Sursa: Comunicatul Parlamentului European
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.