Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) a îndemnat guvernele lumii “să deschidă ochii”, deoarece pentru atingerea obiectivelor climatice și pentru a asigura surse de energie fiabile, întreaga rețea electrică de aproximativ 80 de milioane de kilometrii trebuie îmbunătățită și extinsă până în 2040. Birol a declarat pentru The Guardian că “dacă vrem energie electrică curată, nu avem nevoie doar de generare curată, ci trebuie să construim rețele“.

Investițiile globale în rețelele energetice trebuie să se dubleze la peste 600 de miliarde de dolari pe an până în 2030, pentru a atinge obiectivele privind clima, după “peste un deceniu de stagnare la nivel global“, a spus șeful AIE. A precizat că există, de asemenea, îngrijorări cu privire la o scădere a investițiilor  “în rândul economiilor dezvoltate și în curs de dezvoltare, cu excepția Chinei”.

AIE a avertizat că, în lipsa dezvoltării rețelelor de electricitate, va crește dependența de gaze, care va duce la mai multe emisii de carbon, iar obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 C peste nivelurile preindustriale nu va fi atins. Potrivit lui Birol, consumul de energie electrică la nivel mondial trebuie să crească cu 20% mai rapid în următorul deceniu, decât a făcut-o în cel precedent, pentru a atinge obiectivele declarate.

Specialiștii estimează că cererea de energie electrică va crește, pe măsură ce mulți consumatori trec la alternative cu emisii scăzute de carbon, cum ar fi pompele de căldură și vehiculele electrice. Companiile din industriile puternic poluante, inclusiv producătorii de oțel, se orientează, de asemenea, spre electrificare pentru decarbonizare.

Pachetul de legi pentru reducerea inflației, introdus în SUA de Administrația Biden, a încurajat investitorii să susțină proiectele regenerabile de pe pământ american, în timp ce Europa încă încearcă să găsească o soluție. Există temeri că aceste eforturi ar putea fi îngreunate de conexiunile slabe între locul în care este generată energia și locul în care locuiesc consumatorii, precum și de blocajul în conectarea la rețelele naționale.

Dezvoltatorii de soluții pentru energie regenerabilă s-au plâns în mod repetat de piedicile pe care le întâmpină în obținerea conexiunilor pentru proiectele lor și au acuzat guvernele că nu au viziune. În Marea Britanie, unele proiecte se confruntă cu termene de până la 15 ani, în timp ce National Grid a prezentat anul trecut planuri pentru modernizarea rețelei de electricitate pentru a se adapta la creșterea industriei eoliene offshore, în valoare de 65 de miliarde de dolari – cea mai mare investiție din anii ’60.

Cu toate acestea, luna trecută, nicio mare companie de parcuri eoliene offshore nu a participat la licitația anuală a guvernului, în ceea ce criticii au numit cel mai mare eșec al politicii de energie curată din ultimul deceniu, pentru care au învinuit guvernul lui Rishi Sunak.

Birol a avertizat tot luna trecută că țările și companiile care intenționează să-și extindă producția de combustibili fosili își asumă “riscuri economice foarte nesănătoase și neînțelepte“, deoarece investițiile lor ar putea să nu fie profitabile. De atunci, prețurile petrolului au crescut brusc în urma conflictului Israel-Hamas, la peste 90 de dolari pe baril.

Sursă: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday