Cadavrul lui Dariush Mehrjui, unul dintre cei mai importanți cineaști iranieni, și al soției sale, au fost descoperite de către fiica celor doi, care venise în vizită. Agenția de presă iraniană IRNA scrie că ambii aveau răni de cuțit în zona gâtului. Autoritățile de la Teheran au deschis o anchetă.
În ultimele săptămâni, soția actorului se plânsese în mediul online că diferite persoane îi amenințau pe rețelele sociale că îi va înjunghia. Mehrjui a fost un critic al cenzurii de stat, iar anul trecut și-a exprimat deschis nemulțumirea față de decizia guvernului de a interzice cel mai recent film al său.
Sky News scrie că, deși nu este încă clar dacă este vorba de o crimă cu premeditare sau nu, astfel de evenimente tind să alimenteze suspiciunile cu privire la o eventuală implicare a autorităților iraniene, în contextul în care mulți opozanți ai regimului au sfârșit tragic în ultimii ani.
În vârstă de 83 de ani, Dariush Mehrjui a regizat numeroase filme cunoscute la nivel internațional, printre care “Vaca” (1969), “Locatarii” (1987) și “Leila” (1997), și a fost cofondatorul mișcării cinematografice New Wave de la începutul anilor ‘70, care s-a axat în principal pe realism.
Sursa: Sky News
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.