Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a dat un interviu pentru postul de televiziune Antena 3, în cadrul căruia a declarat că războiul a intrat în partea finală. Liderul ucrainean a spus că această etapă este “cea mai grea. Vedem că sunt probleme de finanțare, vedem tensiunile politice. Cât va dura această ultimă parte, nu știm, dar trebuie să facem tot posibilul să fie mai scurtă decât primele două”.

Prin prima parte a războiului, Zelenski s-a referit la primele atacuri rusești și la perioada de ocupație a militarilor ruși. A doua parte a constat în oprirea avansului rușilor, după care ucrainenii au preluat inițiativa: “Toamna trecută, am avut un succes la Harkov, i-am împins înapoi zi de zi, încet-încet. Privind situația, acest fapt a contat”.

Liderul ucrainean a mai fost întrebat și dacă statul va recunoaște că limba moldovenească nu există. Zelenski a răspuns: ”Eu nu văd o problemă globală în privința limbii moldovenești. Eu nu văd o problemă aici. Guvernul nostru se va întâlni, într-o săptămână-două și va lua o decizie”.

În cadrul interviului, Zelenski a spus că Vladimir Putin nici măcar nu urmărește să găsească o soluție de ieșire din război și că are interese “mai departe decât Ucraina, vrea mult mai mult. Vrea Moldova, Țările Baltice. Cred că ideea lui Putin este să invadeze niște țări NATO care au făcut parte din URSS, pe vremuri”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday