Joe Biden și Benjamin Netanyahu au avut o nouă convorbire telefonică. În cadrul discuției, liderul american i-a transmis omologului său că mai multe ajutoare din partea SUA sunt pe drum. 

Președintele Biden l-a informat pe prim-ministru cu privire la angajamentul diplomatic intens întreprins de Statele Unite în ultimele 24 de ore în sprijinul Israelului. Președintele a transmis și această asistență suplimentară pentru Armata Israelului. Forțele se află acum în drum spre Israel, cu mai multe de urmat în zilele următoare”, informează Casa Albă.

Ulterior, secretarul american al Apărării a transmis că Statele Unite vor trimite mai multe nave şi avioane militare aproape de Israel, în semn de susţinere. Un grup de luptă naval se îndreaptă către estul Mării Mediterane. Din acesta fac parte portavionul cu propulsie nuclreasă USS Gerald R. Ford și crucișătoare și distrugătoare. 

De asemenea, SUA iau măsuri pentru a consolida prezența avioanelor sale de luptă în regiune, inclusiv F-35, F-15, F-16 și A-10. Statele Unite au trimis mai multe astfel de avioane în Orientul Mijlociu în ultimele luni, ca răspuns la agresiunea forțelor iraniene din regiune, inclusiv în Siria și în Golful Oman.

Prezența forțelor americane în regiune are rolul de a descuraja terțe părți, precum Hezbollah, de a acționa împotriva Israelului. Ieri, președintele american Joe Biden a avertizat că ”nu este momentul pentru nicio parte ostilă Israelului să exploateze aceste atacuri pentru a căuta avantaje”.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday