Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, pachetul legislativ (care cuprinde trei legi) pus în dezbatere publică prevede măsuri pentru consolidarea “cadrului normativ pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, siguranţă rutieră şi combatere a infracţionalităţii, în special privind traficul de droguri şi substanţe psihoactive“.

MAI propune, printre altele, următoarele modificări:

În domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe cu efecte psihoactive:

  • majorarea limitelor pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul faptei penale constând în îndemnul unei persoane la consumul ilicit de droguri de risc/de mare risc, de la 6 luni la 3 ani cât este în prezent, la 1 – 3 ani, pentru drogurile de risc, respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani pentru droguri de mare risc. Tot cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani este propusă a se sancţiona şi fapta constând în publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte similare drogurilor.
  • având în vedere că deţinerea unor vehicule sprijină deplasarea traficanţilor de droguri pentru comiterea unor noi acte infracţionale, se propune confiscarea specială a vehiculelor, în parte sau în întregime, în care au fost descoperite droguri de risc/de mare risc sau care au fost folosite în orice mod pentru săvârşirea faptei.

În domeniul siguranţei rutiere:

  • obligarea poliţistului de a efectua testarea conducătorilor auto, în anumite situaţii, precum cea a identificării, cu ocazia controlului unui vehicul, a unor recipiente de alcool ce prezintă urme de consum sau substanţe care pot avea efecte psihoactive sau în cazul în care conducătorul de vehicul figurează în evidenţele poliţiei cu menţiuni privitoare la traficul de droguri ori consumul de substanţe psihoactive sau de băuturi alcoolice;
  • recidiva contravenţională în cazul faptei de a conduce sub influenţa alcoolului, care nu constituie infracţiune, va fi sancţionată mai aspru. Perioada de suspendare se majorează de fiecare dată când se săvârşeşte contravenţia de conducere sub influenţa alcoolului în interval de 5 ani, majorarea fiind aplicată prin raportare la perioada de suspendare stabilită pentru fapta anterioară;
  • eliminarea posibilităţii aplicării avertismentului pentru contravenţii cu o gravitate ridicată, cum ar fi conducerea sub influenţa alcoolului, având în vedere consecinţele ce se pot produce în cazul săvârşirii unor astfel de fapte;
  • reglementarea posibilităţii ca poliţistul rutier să poată constata anumite contravenţii cu ajutorul înregistrării audio-video sau video ale unui alt participant la trafic;
  • imobilizarea sau ridicarea unui vehicul în situaţia în care conducătorul auto refuză să se supună testării pentru consumul de alcool sau de droguri, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată pe loc de o altă persoană.

Modificări aduse statutului poliţistului şi cadrelor militare:

  • obligativitatea testului antidrog în cadrul examenului medical pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale MAI sau la ocuparea funcţiilor de poliţist. Constatarea îndeplinirii condiţiei urmează să se realizeze prin intermediul unei examinări medicale şi al unei evaluări psihologice, urmând ca, în cazul neîndeplinirii condiţiei, procedura de recrutare să înceteze pentru candidatul respectiv;
  • instituirea obligaţiei, pentru poliţişti şi cadrele militare, de a se supune testării în scopul stabilirii prezenţei în organism a alcoolului sau a drogurilor, în timpul serviciului ori pe timpul portului uniformei de serviciu sau a armamentului din dotare.
  • instituirea obligativităţii poliţistului de a se supune testării pentru determinarea comportamentului simulat (poligraf), atunci când se constată existenţa unor indicii cu privire la lipsa de integritate şi fidelitate profesională;
  • suspendarea din funcţie a poliţistului sau a cadrului militar atunci când analizele efectuate stabilesc prezenţa în organism a drogurilor sau când acesta refuză să se supună recoltării mostrelor biologice, precum şi în cazul în care nu susţine evaluarea comportamentului simulat;
  • acordarea de bonificaţii poliţiştilor în raport de criterii de performanţă pentru îndeplinirea unor activităţi care au condus la capturarea unor cantităţi semnificative de droguri, substanţe interzise, arme şi muniţii, indisponibilizarea unor sume mari de bani precum şi denunţarea unor fapte de corupţie. Procedura de acordare se va stabili prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday