Volodimir Zelenski a scris pe contul său de Telegram că o rachetă lansată de ruși a lovit un magazin alimentar și o cafenea dintr-un sat din districtul Kupiansk, regiunea Harkov: “O crimă extrem de brutală, un atac cu rachete asupra unui simplu magazin alimentar, un atac terorist absolut deliberat în districtul Kupiansk din regiunea Harkov. […] Vom răspunde teroriștilor. Absolut corect și puternic”, a transmis președintele ucrainean.

Șeful administrației regionale a transmis un bilanț provizoriu – 48 de persoane decedate. Citat de Pravda, Oleg Sinegubov a declarat: “În jurul orei 13:15, rușii au lansat un atac care a vizat o cafenea și un magazin alimentar din satul Groza, unde se aflau mai mulți civili. Salvatorii încă lucrează la locul bombardamentului, iar, până în prezent, au fost recuperate de sub dărâmături trupurile a 48 de persoane, inclusiv al unui băiat de 6 ani. Alte șase persoane, între care și un copil, au fost rănite”.

Știrea se actualizează…

Surse alternative: Pravda, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday