Ministerul rus al Apărării a emis un comunicat, potrivit căruia aviația sa a interceptat un comando ucrainean care se îndrepta în ambarcațiuni mici, de mare viteză, spre Capul Tarkhankut, în extremitatea vestică a Crimeei. Nu este prima dată când rușii susțin că au interceptat astfel de grurpuri de asalt ucrainene, fără a oferi și dovezi în acest sens. Separat, autoritățile ruse susțin că, pe parcursul nopții trecute, au doborât 31 de drone lansate de Ucraina, deasupra regiunilor ruse Belgorod, Briansk și Kursk. 

O analiză New York Times arată că Rusia aplică o tactică de “apărare elastică”, menită să întârzie cât mai mult ofensiva ucraineană. Aceasta constă în retragerea deliberată din poziții mai greu de apărat, pentru a provoca cât mai multe pierderi ucrainenilor, atât în retragere, cât și în contraofensivă, după aceea. Tactica întârzie consolidarea de către ucraineni a pozițiilor câștigate și, implicit, și avansarea ulterioară a acestora, așa cum s-a întâmplat pe Frontul de Sud, la Robotine. Departe de a fi o noutate în materie de doctrină, acest tip de apărare a mai fost folosită de URSS, cu succes, în bătălia de la Kursk, în 1943.

Eficiența tacticii a fost subliniată și de ISW, într-un raport în care a arătat că anumite fortificații de pe lângă Robotine au trecut, de mai multe ori în ultimele zile, de la ucraineni la ruși și invers: “Forțele rusești au desfășurat cu succes contraatacuri tactice limitate”, a evaluat Institutul pentru Studierea Războiului.

“În ultimele luni, războiul din Ucraina a constat în bătălii pentru sate mici și sisteme de tranșee individuale – lupte care pot dura săptămâni întregi, fiecare parte suferind pierderi semnificative. În general, însă, conflictul se desfășoară pe o linie de front care se întinde pe sute de kilometri, de la Kupiansk, în regiunea nord-estică a Harkov, până în regiunea Zaporijie, în sud”, se mai arată în analiza The New York Times.

Alți factori care limitează progresul contraofensivei ucrainene sunt liniile rusești de apărare, formate din câmpuri de mine, rețele de tranșee și bariere antitanc, dar și reticența țărilor NATO de a furniza Kievului aeronave de luptă și arme cu rază mai lungă de acțiune, mai scrie NY Times. În schimb, Rusia a moștenit de la URSS o rezervă uriașă de muniție pentru artilerie, cu ajutorul căreia execută baraje și bombardamente permanente asupra liniei frontului. 

Surse: Reuters, The New York Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday