În derby-ul serii, Real Madrid a învins Napoli în deplasare, cu scorul de 3 -2. Italienii au deschis scorul în minutul ‘19, dar spaniolii au revenit repede în meci. Până în minutul ‘34, Jude Bellingham a marcat un gol și i-a oferit o pasă decisivă lui Vinicius. Napoli a egalat în minutul ‘54, printr-un gol marcat din penalty, însă Meret și-a dat autogol, spre finalul partidei.

În grupa A, FC Copenhaga a condus-o pe Bayern Munchen puțin mai mult de o oră, după care germanii au marcat de două ori. În celălalt meci al grupei, Rasmus Hojlund a marcat de două ori pentru Manchester United, iar o a treia reușită i-a fost anulată pentru ofsaid, după intervenția VAR. În minutul ‘77, la scorul de 2-2, Casemiro (Manchester United) a făcut un fault în careu și a fost eliminat, dar Mauro Icardi (Galatasaray) nu a reușit să transforme penalty-ul. Atacantul și-a trecut numele pe tabela de marcat patru minute mai târziu, când a dus scorul la 2-3.

Union Berlin a început bine primul meci de Champions League din istoria clubului, disputat pe teren propriu. Până în minutul ‘37, a înscris de trei ori, dar una dintre reușite a fost anulată pentru ofsaid. Clubul portughez Braga a întors scorul și a obținut victoria cu un gol marcat în minutul ‘90+4, deși în ultimele minute ale meciului a avut un om eliminat.

Rezultatele înregistrate marți, în cadrul etapei a doua:

Grupa A

FC Copenhaga – Bayern Munchen 1-2

Manchester United – Galatasaray 2-3

Grupa B

Lens – Arsenal 2-1

PSV – Sevilla 2-2

Grupa C

Napoli – Real Madrid 2-3

Union Berlin – Braga 2-3

Grupa D

Salzburg – Real Sociedad 0-2

Inter – Benfica 1-0

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday