Partidul Muncitorilor din Kurdistan  a anunțat, duminică seară, faptul că atentatul cu bombă din capitala turcă a fost organizat de un grup care-i este afiliat. 

După anunț, Turcia a lansat bombardamente aeriene asupra unor depozite, buncăre și peșteri folosite de teroriștii PKK. Potrivit Ministerului turc al Apărării, operațiunea a avut ca scop “neutralizarea PKK și a altor elemente teroriste, prevenirea atacurilor teroriste din nordul Irakului împotriva populației noastre și a agențiilor noastre de aplicare a legii, precum și asigurarea securității frontierelor noastre”.

Agenția kurdă de presă Rudaw a scris că atacurile au vizat ținte din muntele Qandil din Irak, situat în apropierea graniței țării cu Iranul. Muntele este considerat un bastion al Partidului Muncitorilor din Kurdistan. 

PKK a fost format la finalul anilor ‘70, iar în 1984 a intrat într-un conflict armat cu guvernul turc, pentru crearea unui stat independent kurd. În anii ‘90, în cadrul unui al doilea conflict, cel puțin 40 de mii de persoane și-au pierdut viața. PKK este o organizație desemnată ca teroristă de către Turcia, Uniunea Europeană, Marea Britanie și SUA.

Surse alternative: BBC, The New York Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday