Ministerul Apărării Naționale afirmă că noaptea trecută, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina, fiind detectate grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniței cu România. Astfel, MApN a alertat forțele aflate în Serviciul Poliție Aeriană și a notificat, începând cu ora 22:38, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din Județele Tulcea și Galați.

“Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național, cu semnal detectat pe un traseu către municipiul Galați. Ca urmare, forțe ale ISU, Poliției și Poliției de Frontieră au fost redirecționate către zonele din proximitatea municipiului Galați unde a fost înregistrat semnalul radar respectiv. Până la acest moment, nu au fost identificate obiecte căzute din spațiul aerian pe teritoriul național. Căutările vor continua și în cursul acestei zile”, precizează MApN.

 

La ora 01:41, a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate. “MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea”, mai transmit reprezentanții ministerului. Conform prefectului judeţului Galaţi, a existat un apel la 112 conform căruia “un obiect ar fi căzut”, iar căutările în acest sens continuă în această dimineață.

Noaptea trecută, a fost emis un mesaj Ro-Alert pentru localităţile din nordul judeţului Tulcea şi din zona de graniţă a judeţului Galaţi, unde ar putea cădea obiecte din spaţiul aerian: Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată, 90 de minute”, se arată în mesajele transmise prin Ro-Alert.

Forțele Aeriene ale Ucrainei au raportat, într-adevăr, lansarea mai multor grupuri de drone rusești din Peninsula Crimeea: “Inamicul a lansat mai multe grupuri de drone de asalt Shahed din zona terenului de antrenament Chauda (Crimeea). Găsiți un adăpost dacă este emisă o avertizare de raid aerian”. Ulterior, au fost emise alerte de raid aerian pentru regiunile Odesa, Zaporijie, Donețk, Vinița, Cerkasî, Kirovohrad, aflate în sudul, centrul și vestul țării. Într-o informare ulterioară, Armata Ucraineană a anunțat că a distrus 30 de drone noaptea trecută.

Foto: ROAF

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday