Incidentul a avut loc joi dimineață, la un liceu din Jerez de la Frontera (în Andaluzia). Motivul atacului este momentan necunoscut. Autoritățile au explicat că, după începerea orelor, băiatul, furios, și-a aruncat pe podea ghiozdanul și a scos două cuțite, apoi a început să atace persoanele din sala de clasă. Mai apoi, minorul a ieșit din sală și a intrat în altă clasă, unde a fost oprit, în final, de către un alt profesor și câțiva elevi. 

Cinci persoane – trei profesori și doi elevi – au fost rănite în incident, iar unul dintre profesori se află în stare gravă, după ce a fost rănit la ochi. 

Potrivit unor declarații făcute de elevi care îl cunosc pe agresor, pentru agenția spaniolă EFE, acesta “nu este o persoană care cauzează probleme”. El este diagnosticat cu sindromul Asperger, o tulburare din spectrul autist, care nu are totuși legătură cu violența, ci este mai des asociat unei inteligențe peste medie. Anterior incidentului, mai mulți colegi de clasă ”au râs de tânăr și au aruncat cu apă în el în curte”. Băiatul a fost luat de polițiști în custodie.

Surse alternative: DW, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday