Pompierii anunță că au fost semnalate degajări de fum dintr-o cameră tehnică. Din primele informații, în acea cameră sunt depozitate echipamente, transmite DSU. Momentan, nu sunt raportate victime.
“La ora 21.17 am fost anunțați că sunt degajări de fum în sala de oxigen a Spitalului Louis Țurcanu. În urma evenimentului, au fost evacuați 14 adulți (personal medical) și 20 de aparținători împreună cu 24 de copii. S-a acționat pentru ventilarea încăperii. Din primele informații, incendiul s-a produs de la un compresor”, au transmis oficialii ISU Timiș, care precizează că în prezent nu mai există pericol.
Autoritățile urmează să stabilească dacă au fost într-adevăr degajări de fum din camera respectivă. “Am chemat ISU pentru că a avut loc o degajare de fum la demisolul clădirii, într-o cameră tehnică, din cauza unor scurgeri de ulei de la un compresor medical care s-a supraîncălzit de la motor. Însă nu a existat incendiu, nu a existat flacără, ci doar fumul de la uleiul supraîncălzit”, a explicat managerul spitalului, citat de News.ro.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.