Actorii din SUA, care deja se află în grevă de patru luni din cauza salariilor mici și a temerilor că ar putea fi înlocuiți de AI, au votat în proporție de 98% în favoarea luării de măsuri și pentru actorii a căror voce este folosită în industria jocurilor video și care se află în aceeași situație.

Greva actorilor și a scenariștilor de la Hollywood, una dintre cele mai mari de până acum, s-a axat, printre altele, pe măsuri de protecție, solicitând ca studiourile să obțină consimțământul pentru a utiliza imaginea digitală a unei vedete. De asemenea, au cerut salarii mai mari, spunând că ascensiunea televiziunii prin streaming le-a limitat veniturile.

Aceasta ar putea lua sfârșit, întrucât scenariștii de la Hollywood și marile studiouri au ajuns la un acord preliminar. Totuși, clauzele în acest caz nu au fost, încă, dezvăluite, iar înțelegerea trebuie votată de sindicaliști.

Actorii implicații în industria jocurilor video au declarat că se confruntă cu probleme similare cu cele invocate de colegii lor, atrăgând atenția asupra necesității izbucnirii unei greve. Totuși, votul nu garantează că aceasta se va declanșa imediat, fiind doar o posibilitate de luat în calcul în cazul în care negocierile eșuează. 

Acordul încheiat sindicatul Sag-Aftra, care include actorii din domeniul jocurilor video, a expirat în noiembrie 2022 și a fost prelungit lunar, în timp ce sindicatul a negociat cu marile companii de jocuri video, printre care Activision Blizzard, Electronic Arts, Epic Games și Disney Character Voices. În acest sens, un purtător de cuvânt al companiilor a declarat că acestea “vor continua să negocieze cu bună credință pentru a ajunge la un acord care să reflecte contribuțiile importante ale artiștilor reprezentați în jocurile video”.

Sursa: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday