Potrivit unui sondaj efectuat de institutul Ifo, exportatorii germani au devenit și mai pesimiști în septembrie, iar previziunile privind exporturile au scăzut la cel mai redus nivel din mai 2020, când comerțul era blocat, iar lumea se afla la începutul pandemiei. Este a cincea lună consecutivă de scădere, iar indicatorul a coborât la -11,3%.

Economia de export a Germaniei trece printr-o fază slabă. Este probabil ca cererea de export să nu crească din nou semnificativ până anul viitor“, a declarat Klaus Wohlrabe, șeful Ifo.

Lupta împotriva inflației a dus la creșterea dobânzilor de către băncile centrale. Astfel, au crescut costurile de finanțare pentru investiții, iar multe proiecte au devenit neprofitabile, explică Reuters. Wohlrabe a adăugat că ratele mai mari ale dobânzilor au redus cererea de bunuri germane.

În prezent, doar producătorii de articole din piele și mobilier, precum și câteva companii alimentare se așteaptă la o creștere a exporturilor, în timp ce toate celelalte sectoare prevăd o scădere. Producătorii de automobile au devenit și mai sceptici. Producătorii de textile sunt printre cei mai pesimiști, transmite Ifo.

Potrivit Institutului român de Statistică, Germania este cel mai important partener comercial al României. Berlinul importă din România în principal piesele auto, mașini și cablaje, dar și tablouri și console de bord și anvelope. Astfel, un declin al exporturilor în industria auto germană poate avea impact și asupra exporturilor din România. De asemenea, Germania domină în rândul importurilor țării noastre, cu componente auto, autovehicule și medicamente.

Surse alternative: Ifo, Reuters

Foto: Kontakt5956 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday