
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Portocaliu de averse torențiale, pentru perioada 24 septembrie, ora 15 – 25 septembrie, ora 03, valabilă pentru judeţele Timiș, Arad, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj și zona de munte a județului Hunedoara. Precizează că, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și izolat de peste 70 l/mp.
De asemenea, meteorologii au emis și un Cod Galben de averse torențiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pentru perioada 24 septembrie, ora 13 – 25 septembrie, ora 10, valabilă pentru judeţele din Banat, Crișana, Maramureș şi cea mai mare parte a Transilvaniei și a Olteniei.
ANM mai precizează că vor fi rafale de până la 70 km/h și pe alocuri grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.