Potrivit autorităților ucrainene, la Kiev, sunt raportate incendii în mai multe districte ale orașului, ca urmare a exploziilor și a resturilor de rachete, lovite de antiaeriană. Sunt șapte persoane rănite, inclusiv un copil. În primul val de rachete, executat în timpul nopții, au fost lovite și orașele Cerkasî, Hmelnitski, Harkov, Rivne și Liov.
Al doilea val de bombardament, care a venit în zori, a vizat din nou Kievul. Pagubele sunt în curs de evaluare.
Între timp, ucrainenii au atacat Crimeea ocupată cu rachete și drone. Ministerul rus al Apărării pretinde că a interceptat și doborât 22 de drone kamikaze, dar pe rețelele ruse de socializare sunt raportate explozii în toată peninsula. Alte filmări sugerează că ucrainenii au folosit în atac și rachete, posibil Storm Shadow, de fabricație britanică, lansate de pe aeronave. Nu sunt încă disponibile informații verificate referitoare la țintele acestora, dar este sigur că orașul (sau portul) Sevastopol a fost din nou vizat. Zilele trecute, ucrainenii au reușit să distrugă un submarin și o navă de desant andocate pentru reaparații.
Pe Frontul de Sud, operațiunile militare se desfășoară acum într-un ritm mai redus, pe axa Tokmak-Melitopol, dar un bombardament efectuat de Armata Ucraineană asupra unui centru de comandă rus din Melitopol sugerează că militarii ucraineni au consolidat frontul la sud de Robotine și au adus în zonă lansatoare HIMARS.
Pe de altă parte, ISW arată că mutarea rezervelor de parașutiști ruși, de la Bakhmut la Robotine, a permis Armatei Ucrainene să înainteze în Donbas, la sud de Bakhmut, iar situația forțelor ruse în această zonă este acum precară.
Surse alternative: ISW, PravdaUA
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.