Update 4: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis un comunicat de presă în care precizează următoarele:

1. Studiul de Fezabilitate a fost elaborat de SC Consitrans SRL București, iar indicatorii tehnico- economici au fost aprobați prin HG nr.903/ 13.07.2022.

2. Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC) a fost realizată de SC Consitrans SRL, în baza tuturor avizelor necesare obținute inclusiv de la Transgaz:

– Aviz favorabil Transgaz nr. 219/2197 din 04.01.2021

– Aviz favorabil CTE Transgaz nr.387/29.11.2021

În baza acestei documentații, MTI a emis Autorizația de Construire nr.11 din 27.03.2023.

3. A fost elaborat Proiectul Tehnic (PT) tot de către SC Consitrans SRL și aprobat în CTE CNAIR, în data de 22.07.2022.

4. Prin decizia Directorului General al CNAIR a fost desemnată, în data de 22.05.2023, echipa de consultanță a proiectului, constituită din angajați ai DRDP Iași. Această echipă de supervizare a emis Ordinul de Începere a lucrărilor în data de 29.03.2023.

5. Antreprenorul, prin subcontractantul de specialitate, a depus la Transgaz Documentația Tehnică necesară relocării efective a conductei de gaz care intersectează autostrada.

6. Din informațiile pe care le avem pânâ la această oră, Antreprenorul Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a rețelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătățire a terenului de fundare a corpului autostrăzii.

7. Astăzi CNAIR a solicitat echipei de supervizare un raport special cu privire la împrejurările în care a avut loc evenimentul.

8. În acest moment se desfășoară cercetări ale instituțiilor abilitate ale statului, iar CNAIR nu se poate pronunța asupra cauzelor care au provocat deflagrația din noaptea de 21.09.2023.

Update 3: Potrivit Ministerului Sănătății, ca urmare a exploziei care a avut loc azi noapte în județul Vrancea, s-au înregistrat cinci răniți și patru decese. Două victime care au suferit arsuri pe 30% din suprafața corporală, respectiv, 40% din suprafața corporală, au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență București și la Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar-Arseni” București. Ambii pacienți sunt intubați. Trei victime cu leziuni minore au fost evaluate în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal din Adjud și nu au rămas internate.

Update 2: Transgaz a transmis într-un comunicat de presă că “În noaptea de 21 septembrie 2023, în județul Vrancea, în jurul orei 01:15, pe conducta de transport gaze naturale Dn800 Șendreni-Onești, în zona localității Călimănești (…) s-a produs un incident tehnic major cu foc, în timpul execuției lucrărilor la autostrada A7 Moldova (Focșani -Bacău). Menționam faptul că constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament nr. 219/2197/04.01.2021 emis de SNTGN Transgaz SA pentru lucrarea “Autostrada Focșani -Bacău (inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea”, acesta nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect.”

Reprezentanții Transgaz menționează nu au fost afectați furnizori sau consumatori de gaze naturale, fiind luate toate măsurile tehnice necesare pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale a zonei.

Update 1: Prefectul județului Vrancea a transmis că, din primele date, magistrala de gaz nu se afla la adâncimea la care ar fi trebuit: “În momentul exploziei, credem că erau 10 muncitori care lucrau în acea zonă, încă culegem datele de la constructor. Compania știa că există această conductă. Din primele concluzii, este o eroare umană. Nu pare o adâncime corectă pentru o magistrală de gaz. Aceasta avea o adâncime de până într-un metru, iar ea trebuia să fie la 1,8 metri sub nivelul primului strat al drumului de autostradă”.

Știrea inițială:

Vrancea. Explozie puternică pe șantierul Autostrăzii A7, între Focșani și Adjud. Patru muncitori au murit, iar alți cinci sunt răniți, după ce o conductă magistrală de gaze a fost lovită, joi, la primele ore ale dimineții. Incendiul de după explozie a fost stins de pompieri.

Accidentul s-a produs la ora 1.30, când, cel mai probabil, un utilaj (vizibil în imaginile transmise de pompieri) a lovit magistrala de gaze îngropată, iar aceasta a explodat. Aparent, lucrările se desfășoară în trei schimburi, inclusiv noaptea. Șantierul se află pe câmp, pe raza localității Călimănești, departe de aceasta, dar destul de aproape de DN2. De altfel, traficul pe drumul național a fost oprit pentru o oră, iar apoi s-a circulat restricționat.

La nivelul județului Vrancea a fost activat Planul Roșu. Pompierii au stins incendiul după aproximativ trei ore, dar la fața locului au fost găsite trupurile carbonizate a patru persoane. Alte cinci persoane, rănite, au fost aduse la Adjud, iar pentru două dintre ele s-a solicitat transferul cu elicopterul. Au fost aduse la București, cu arsuri pe 60%, respectiv 40%, din suprafața corpului.
Planul Roșu a fost dezactivat în jurul orei 3.30, dar pompierii continuă să răcească conducta și utilajele arse.

Tronsonul A7 dintre Focșani și Bacău, în lungime de 96 de kilometri, este construit de UMB Spedition, cea mai mare firmă de construcții românească, deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu. Contractul este finanțat prin PNRR, a fost semnat la finalul anului trecut pentru suma de 6,5 miliarde de lei și are termen de finalizare vara anului 2025. Toate contractele finanțate prin PNRR trebuie finalizate până în 2026, în caz contrar statul român urmând să returneze banii.

Sursă alternativă: Ziarul de Vrancea

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday