Ministerul Apărării Naționale a infirmat, dumincă seara, informațiile privind existența unor resturi de drone la 3,5 km vest de localitatea Plauru, din Deltă. Precizează că, după sesizarea autorităților locale, forțele navale și terestre au cercetat în teren și cu dispozitive de supraveghere aeriană o suprafață de peste 80 de kilometri pătrați, în zona localităților Ceatalchioi, Plauru și Chilia Veche, precum și în județul Galați, pe malul românesc al Dunării. De asemenea, nave fluviale au patrulat pe brațul Chilia al Dunării, dar “NU s-a confirmat existența elementelor semnalate”.

Comunicatul integral al MApN:

“Forțele MApN continuă activitățile de supraveghere a zonelor de pe teritoriul național aflate în proximitatea porturilor ucrainene.

În ultimele 48 de ore, forțe și mijloace ale Ministerului Apărării Naționale, din Forțele Navale, Forțele Terestre și din alte structuri au acționat cu echipe de cercetare în teren și cu dispozitive de supraveghere aeriană pe o suprafață de peste 80 de kilometri pătrați în zonele localităților Ceatalchioi, Plauru și Chilia Veche din județul Tulcea, și în județul Galați, pe malul românesc al Dunării, în proximitatea portului Reni din Ucraina. De asemenea, Forțele Navale execută cu nave fluviale, misiuni de patrulare și monitorizare pe brațul Chilia al Dunării.

În urma informațiilor primite în după-amiaza zilei de sâmbătă, 9 septembrie,  de la reprezentanții autorităților publice locale din Ceatalchioi, care semnalau posibila existență a unor fragmente de dronă într-o altă zonă decât cele cercetate până în prezent, aflată la aproximativ 3,5 kilometri vest de localitatea Plauru, militarii Regimentului de Infanterie Marină au executat, sâmbătă, 9 septembrie, în a doua parte a zilei, și în dimineața zilei de duminică, 10 septembrie, misiuni de cercetare în teren, în urma cărora nu s-a confirmat existența  elementelor semnalate. 

Forțele MApN rămân în continuare în alertă și vor continua cercetările în zonele de pe teritoriul național aflate în proximitatea locațiilor unde forțele ruse execută atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre.  

Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar, fiind crime de război.

De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real”.

Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday