Într-o postare în limba engleză pe X (Twitter), președintele Klaus Iohannis spune că a vorbit la telefon cu secretarul general al NATO și dă asigurări că România beneficiază de cele mai puternice garanții de securitate din istoria sa.

În timpul convorbirii telefonice pe care am avut-o astăzi cu Secretarul General Jens Stoltenberg, am discutat despre identificarea, de către autoritățile române, pe teritoriul nostru, a unor piese noi de drone, similare celor aparținând dronelor folosite de armata rusă. Am condamnat ferm această încălcare a spațiului nostru aerian suveran, care reprezintă o amenințare pentru cetățenii din zonă. Secretarul General și-a exprimat deplina solidaritate a Alianței și a aliaților cu România, care este pe deplin protejată și beneficiază de cele mai puternice garanții de securitate din istorie.”

La rândul său, Jens Stoltenberg a scris pe Twitter, după convorbirea cu Iohannis nu există niciun indiciu că Rusia ar fi lovit cu intenție teritoriul României, dar și că aceste lovituri sunt destabilizatoare și că salută decizia SUA de a desfășura mai multe aeronave F-16 în România.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday