Contactați de Reuters, reprezentanți ai unor mari service-uri auto, furnizori de servicii de garanție și organizații ce se ocupă de formarea tehnicienilor din Italia, Australia și SUA au explicat că service-urile de dimensiuni mici vor deveni esențiale pentru ca mașinile electrice să fie mai accesibile. Aceștia argumentează că, în aceste service-uri, costurile sunt mai mici decât în reprezentanțele producătorilor auto.

Mulți proprietari de service-uri se tem de costurile de pregătire a electricienilor și de prețurile ridicate ale echipamentelor folosite în repararea vehiculelor electrice. Există, totodată, riscul ca aceste echipamente, care folosesc curent de intensitate mare, să electrocuteze și să ucidă tehnicienii neatenți sau slab pregătiți. Pe lângă acest risc, vehiculele electrice sunt mult mai predispuse la incendii (care sunt dificil de stins), comparativ cu vehiculele cu motoare termice.

Experți din Italia spun că echipamentul necesar pentru repararea vehiculelor electrice costă cel puțin 30 de mii de euro, în condițiile în care numărul vehiculelor electrice de pe șosele este încă redus, iar rețeaua de stații de încărcare este slab dezvoltată.

Institutul pentru Industria Motoarelor (IMI), o organizație profesionistă de specialiști din industria motoarelor estimează că, în condițiile în care după 2030 nu vor mai fi fabricate vehicule cu motoare termice, Marea Britanie va avea până în 2032 un deficit de 25.000 de tehnicieni specializați în repararea vehiculelor electrice. În SUA, a doua piață auto din lume după China, Biroul de Statistică a Muncii estimează că până în 2031 va fi nevoie de aproximativ 80.000 de electricieni anual, inclusiv tehnicieni care să repare vehiculele electrice sau să instaleze stații de încărcare. 

IMI estimează, de asemenea, că 20% dintre electricienii din Marea Britanie au beneficiat de o minimă instruire în domeniul vehiculelor electrice, însă doar 1% dintre aceștia sunt calificați să facă mai mult decât lucrări de întreținere obișnuite, de rutină. Specialiștii spun acum că un astfel de deficit va “încetini progresul” tranziției depline către vehiculele electrice.

Analiza completă la Reuters

Foto: Wodthikorn Phutthasachathum | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday