Este cea mai mare cotație a țițeiului european (BRENT) din noiembrie 2o22 și până acum. Arabia Saudită și Rusia au declarat că își vor prelungi reducerile voluntare de producție și export până la sfârșitul anului.

Financial Times observă că mișcarea amenință să reaprindă inflația la nivel global și reprezintă efortul coordonat a doi dintre cei mai mari producători de petrol din lume de a crește prețurile, în ciuda scumpirii energiei la nivel global.

“Este probabil ca decizia Arabiei Saudite să crească tensiunile cu Casa Albă, care a criticat regatul pentru colaborarea strânsă cu Rusia, în ciuda invadării Ucrainei. Administrația Biden încearcă să țină prețurile sub control înainte de alegerile prezidențiale de anul viitor, inflația și costurile carburanților fiind deja teme de atac pentru Partidul Republican”, mai scrie FT.

Analiștii cred că alianța dintre Rusia și Arabia Saudită pe piața petrolului pot duce prețurile mult peste actualele cotații.

Cotațiile țițeiului european au crescut cu aproximativ 15% de la începutul lunii august, dar numai în ultima săptămână acesta s-a scumpit de la 84 de dolari pe baril la 90 de dolari pe baril.

Sursă alternativă: FT

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday