• În al doilea trimestru al anului, comparativ cu primul, costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 8,08%.
  • În al doilea trimestru al anului, comparativ cu același trimestru din 2022, costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 14,38%.

Comparativ cu primul trimestru din 2023, cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (25,06%), învățământ1 (15,85%), industria extractivă (13,68%), respectiv intermedieri financiare și asigurări (12,83%). Cea mai mică creștere a costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a regăsit în activitățile de tranzacții imobiliare (3,97%).

Comparativ cu anul trecut, cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în construcții (22,50%), activități de servicii administrative și activități de servicii suport (20,54%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (18,07%), respectiv în transport şi depozitare (17,94%).

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday