Imediat după ora locală 1:00 (2:00, ora României), poliția din Göteborg a fost anunțată că au avut loc două explozii la două adrese diferite, la un interval de 10 minute. Autoritățile au declarat că Ambele locații au fost izolate, iar investigațiile tehnice sunt în curs de desfășurare. Nu există informații privind persoane rănite, ci doar pagube materiale”. 

O oră mai târziu, alte două explozii, care s-au produs la distanță de câteva minute una de cealaltă, au fost raportate în Norsborg și în Nyköping, situate la sud de Stockholm. În ambele cazuri, poliția a declarat că nimeni nu a fost rănit, deși toate cele patru explozii au avut loc în clădiri rezidențiale.

The Guardian explică faptul că Suedia se străduiește să țină sub control numărului de atacuri cu armă și atentate cu bombă din ultimii ani, care tind însă să crească. Acestea le aparțin bandelor care se ocupă cu traficul de droguri.

Totuși, poliția din Göteborg a declarat pentru AFP că este prea devreme pentru a specula asupra motivului care a stat în spatele exploziilor.

The Guardian amintește că, în 2022, în Suedia au avut loc 90 de explozii și alte 101 cazuri de tentative de atentate cu bombă sau pregătiri pentru atentate, potrivit datelor poliției. Până pe data de 15 august, în acest an au fost înregistrate 109 detonări.

Poliția a declarat anterior că bombele sunt folosite în principal pentru a intimida țintele, în timp ce atacurile cu armă sunt folosite pentru a ucide și elimina inamicii. Țara a înregistrat 391 de atacuri cu arme în 2022, dintre care 62 au fost fatale, în creștere față de 45 în anul precedent, potrivit datelor poliției.

Sursă: The Guardian

Sursa Foto: Paulwallen / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday