Cele mai afectate zone sunt Vorarlberg, Tirol, Salzburg și Carintia. Autoritățile au evacuat o parte a locuitorilor de aici și au închis unele rute feroviare din cauza temerilor legate de producerea unor inundații. În Tumpen, de pildă, un sat din Tirol, 70 de persoane au fost evacuate din 30 de case.

De altfel, experții de la serviciul național de meteorologie au anunțat că sunt posibile fluxuri de viituri și inundații în această perioadă, pe fondul creșterii nivelului râurilor. Postul de radio austriac ORF a anunțat că râurile au crescut la cote ce nu au mai fost văzute de o sută de ani.

Pe rețelele de socializare au fost publicate mai multe videoclipuri cu râul Ache din Tirol, care era pe punctul de ieși din matcă, după ce apa i-a rupt malurile. De asemenea, zona navigabilă din valea Otztal s-a revărsat, iar râul Inn a fost sub avertizare de vreme rea.

Cascada Gasteiner din Bad Gastein, Salzburg, un loc foarte popular pentru turiști, a fost afectată de viitura produsă în urma unei ploi foarte abundente.  

Ploile foarte abundente de acum au venit în Austria după un val de căldură extremă, în timpul căruia au fost înregistrate temperaturi de peste 30 de grade Celsius.

Sursa: Sky News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday