Prim-ministrul Fumio Kishida, ministrul Economiei și alți doi miniștri au mâncat sashimi, caracatiță și biban de mare prinse în largul coastei Fukushima, la aproape o săptămână după prima deversare de apă radioactivă tratată. Preparatul, pe care Fumio Kishida l-a descris ca fiind “foarte delicios”, a conținut și legume, fructe și orez recoltate de pe terenurile din zonă, tot recent.

Reprezentanții guvernului de la Tokyo au încercat, în acest fel, să arate că au încredere în calitatea fructelor de mare și altor produse obținute pe plan local, precum și că eliberarea apei de la centrala nucleară nu prezintă un risc la adresa mediului și a localnicilor.

Acțiunea începută săptămâna trecută a fost puternic criticată de țările vecine, care au limitat importurile de pește și fructe de mare din Japonia. Procesul presupune deversarea unui milion de tone de apă radioactivă tratată, folosită anterior pentru a răci reactoarele centralei nucleare, dar în cantități mici și cu verificări regulate.

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a declarat că primele eliberări ale apelor provenite de la centrala nucleară Fukushima sunt sub nivelurile așteptate și nu prezintă niciun risc pentru populație.

Surse: AP News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday