UPDATE Șase femei și doi bărbați au avut nevoie de spitalizare, potrivit informării din partea Departamentului pentru Situații de Urgență. Autocarul transporta în jur de 40 de cetățeni ucraineni, conform ISU Dobrogea, citat de Agerpres.

Știrea în formă inițială DSU transmite că în accident a fost implicat un autocar, iar din cauza numărului mare de persoane care se aflau în el a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului, echipajele operative intervin cu o autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, trei ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple și trei ambulanțe SAJ.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday