“Smart Socks” au fost concepute pentru monitorizarea datelor precum ritmul cardiac, temperatura corpului, transpirația și mișcările, la persoanele cu deficiențe cognitive. Acestea sunt colectate automat cu ajutorul senzorilor încorporați în materialul șosetelor și sunt trimise printr-o aplicație către cei care au grijă de persoanele bolnave. 

“Ceea ce facem cu Smart Socks este să detectăm semne de suferință pe care bolnavii s-ar putea să nu le poată rosti din cauza unor afecțiuni precum demența”, a explicat Dr. Zeke Steer, unul dintre cei care au fost implicați în studiu.

Concret, tehnologia permite monitorizarea bolnavilor fără să fie nevoie ca aceștia să se afle în cameră cu persoanele care au grijă de ei, ceea ce le face munca mai eficientă. Cercetătorii au explicat că, pe măsură ce demența devine mai severă și comunicarea devine mai dificilă, la fel se întâmplă și cu monitorizarea.

Șosetele se află încă în perioada de testare, iar cercetătorii de la Universitatea din Exeter vor începe un nou studiu pentru a stabili exact eficiența acestora. Dacă vor începe să fie folosite, șosetelor ar putea preveni îmbolnăvirea persoanelor care suferă de demență, facilitând comunicarea. Dacă afecțiunile sunt detectate din timp, cei care au grijă de bolnavi ar putea interveni și ajuta pacienții.

De altfel, șosetele ar putea fi o alternativă mai eficientă și confortabilă la aparatele de monitorizare actuale, care sunt purtate la încheietura mâinii. Potrivit specialiștilor, acestea le provoacă stres pacienților, care adesea le îndepărtează. 

Doctor Zeke Steer, unul dintre creatorii Smart Socks, a explicat că invenția ar putea fi folosită și de persoanele care suferă de alte afecțiuni, cum ar fi  autism și tulburări cognitive, cau cele care afectează capacitatea oamenilor de a comunica eficient. 

Sursa: Sky News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday