Spania. Președintele Federației spaniole de Fotbal a fost suspendat temporar de către comitetul disciplinar al FIFA, după ce a sărutat o jucătoare fără acordul acesteia.

FIFA a transmis, astăzi, că Luis Rubiales, şeful Federaţiei spaniole de Fotbal, a fost suspendat din “toate activitățile legate de fotbal, la nivel național și internațional” pentru o perioadă de 90 de zile. Măsura este una temporară, deoarece comisia de disciplină încă investighează comportamentul său.

De asemenea, lui Rubiales i s-a interzis să o contacteze pe Jenni Hermoso, cea pe care a sărutat-o fără permisiune, sau pe apropiaţii acesteia.

Anterior, atât Hermoso, cât şi toate celelalte jucătoare din echipa națională de fotbal au semnat o scrisoare deschisă în care transmit că nu vor mai răspunde cererilor de convocare, dacă Luis Rubiales nu demisionează. La acțiunea de protest au aderat inclusiv fotbaliști din prima ligă masculină.

Surse alternative: BBC, Sky News

Folosim cookies