Tranzacția marchează sfârșitul a peste 50 de ani de când Subway a apărut pe piață, fiind inițial o afacere de familie. Cumpărătorul, Roark Capital, deține numeroase alte restaurante de tip fast food, printre care Buffalo Wild Wings, Dunkin’ și Baskin-Robbins. 

Procesul a fost unul îndelungat, deoarece încă din luna februarie, Subway a făcut publică oferta de vânzare, care se ridica la zece miliarde de dolari, sumă ce a alungat posibilii cumpărători. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică, dar potrivit presei, depășește nouă miliarde de dolari.

Roark Capital plănuiește să păstreze Subway ca entitate separată printre celelalte restaurante deținute, a declarat directorul general al Subway, John Chidsey. Subway a întâmpinat dificultăți în ultimul deceniu, pe fondul vânzărilor în scădere, și a încercat să se redreseze sub conducerea lui Chidsey, care s-a alăturat companiei în 2019. Compania a făcut schimbări în meniu și a investit în tehnologie modernă, iar în prima jumătate a anului vânzările sale au înregistrat o creștere de 9,8%.

Fondat în 1965 de Fred DeLuca și Peter Buck în Connecticut, Subway a ajuns un gigant global. După moartea lui DeLuca, jumătate din companie a fost lăsată moștenire familiei sale, iar cealaltă jumătate, deținută de Buck care a murit în 2021, a ajuns în posesia unei organizații de caritate a fiilor săi. 

Surse alternative: CNN, CNBC

Sursa Foto: Valentino Visentini / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday