Biroul european de statistică informează că T2 din acest an a fost al șaselea trimestru consecutiv în care numărul falimentelor a crescut. Valoarea la care a ajuns acest indicator este cea mai mare din 2015, de când biroul întocmește această statistică.

Numărul falimentelor a crescut cel mai mult în sectorul serviciilor de cazare și alimentație (24%), în cel al logisticii și transportului (15%) și în cel al educației, sănătății și activităților sociale (10%). 

Serviciile de cazare și alimentație, precum și serviciile de logistică și transport au fost cele mai afectate, prin comparație cu T4 din 2019, ultimul dinaintea introducerii restricțiilor legate de pandemie. În schimb, față de finalul anului 2019, a scăzut numărul falimentelor în industrie (-11%) și construcții (-2%).

Eurostat mai informează că numărul firmelor nou-înființate a scăzut cu -0,6% din T1 în T2.

Sursa: Eurostat 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday