Valul de căldură favorizează incendiile forestiere, chiar dacă specialiștii cred că temperaturile record din 2021 (peste 49 de grade Celsius) nu vor mai fi atinse în acest an. În provincia British Columbia sunt deja 390 de incendii de vegetație, dar suprafața afectată este în acest an mult mai mare. 168 de mii de persoane au fost evacuate, flăcările afectând 13,5 milioane de hectare – aproape dublu față de recordul anilor precedenți. 

În acest weekend, armata a fost trimisă în nordul țării pentru a-i ajuta pe cei 11 mii de pompieri care luptă cu flăcările scăpate de sub control. 

Incendiile de vegetație au emis o cantitate fără precedent de dioxid de carbon (peste un miliard de tone), echivalentul emisiilor anuale a 217 milioane de mașini.

Sursa: France24

Sursă Foto: BC Wildfire Service

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday