Oficialii spanioli invocă direcție de politică financiară dintr-un nou regulament european care a intrat în vigoare luna trecută. Acesta se referă la subvențiile pe care le primește o societate care activează în Uniunea Europeană, de la societăți publice controlate direct sau indirect de către un alt stat din afara blocului comunitar. Regulamentul face referire inclusiv la subvențiile acordate în cei cinci ani dinainte de intrarea sa în vigoare.

“Ca urmare, LaLiga a depus o plângere în care susține că PSG a primit subvenții externe din partea statului Qatar, ceea ce i-a permis să-și îmbunătățească poziția concurențială, generând astfel denaturări semnificative pe mai multe piețe naționale și pe piața comună europeană”, se explică în comunicatul emis de Liga Spaniolă. Paris Saint-Germain nu a transmis, până acum, un punct de vedere.

LaLiga mai susține că subvențiile i-au permis clubului francez să angajeze antrenori și jucători de top, “cu mult peste potențialul său, într-o situație normală de piață. PSG este în măsură să obțină venituri din sponsorizări care nu corespund cu condițiile pieței. Acest lucru îi permite să-și sporească performanța sportivă, precum și să afecteze capacitatea de recrutare a altor cluburi”. Conform oficialilor din fotbalul spaniol, prin aceste mecanisme, valoarea clubului parizian a fost crescută în mod artificial.

“LaLiga are încredere că, datorită acestui nou instrument de reglementare, Comisia Europeană va lua măsurile necesare pentru a elimina denaturările pieței, precum cele descrise mai sus, care dăunează grav ecosistemului sportiv”, se arată la finalul comunicatului de presă.

Anunțul vine în ziua în care PSG a confirmat aducerea atacantului francez Ousmane Dembele de la FC Barcelona, contra sumei de 50 de milioane de euro. În această vară, francezii l-au mai transferat și pe Lee Kang-in pentru 20 de milioane de euro, de la Mallorca, dar și pe Manuel Ugarte (60 de milioane), Lucas Hernandez (45 de milioane) și Hugo Ekitike (28 de milioane).

Sursa: Comunicatul La Liga

Foto: Oasisamuel | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday