Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) a contribuit, alături de Interpol, la destructurarea unei rețele internaționale de trafic de persoane care preleva ilegal ovule de la tinere sau le folosea pe acestea ca mame surogat: Multe dintre ele erau deja însărcinate, iar unele se aflau în ultimele săptămâni de sarcină, potrivit Centrului.

ECLER mai arată, într-un comunicat de presă, că au fost identificate 30 de victime din România, Moldova, Bulgaria, Ucraina și Georgia și că au fost făcute nouă arestări pe insula Creta. Alte zece persoane sunt date în urmărire internațională pentru trafic de persoane, mediere pentru adopția ilegală a minorilor sau încălcări ale legii privind reproducerea asistată medical

Centrul explică: O clinică medicală din Creta și personalul său sunt investigate pe fondul suspiciunilor că ar fi funcționat ca paravan și intermediari pentru adopții ilegale. Printre cele nouă persoane arestate se numără un cunoscut medic ginecolog în vârstă de 73 de ani din Chania, care coordona grupul infracțional, medici, personalul clinicii, o femeie din România și două femei din Georgia”.

Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică detaliază că tinerele erau ținute în 14 case din Grecia, într-un mediu închis și controlat, unde rămâneau însărcinate. Contra cost, nășteau bebeluși: Prin exploatarea tinerelor, clinica satisfăcea cererile clienților din întreaga lume care erau cupluri ce nu puteau avea copii, bărbați singuri sau cupluri de același sex care nu îndeplineau cerințele legale pentru fertilizare în vitro. Cei mai mulți clienți proveneau din Grecia, Italia, Turcia și din unele state balcanice”.

Venitul grupării, provenit din fiecare surogat, era între 70 de mii și 100 de mii de euro. Autoritățile grecești au estimat că, în ultimele nouă luni, au fost 182 de cazuri de exploatare, însă au indicii că rețeaua era activă încă din 2021.

Comunicatul integral al Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday