Decizia a fost luată de Curtea Supremă de Casație a Italiei, care a respins ca inadmisibil recursul lui Darius Vâlcov, explică ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

“Astfel, a rămas definitivă hotărârea Curții de Apel din Napoli prin care s-a dispus predarea către autoritățile competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3.5.2023 (…) pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia (…) pentru infracțiunile de trafic de influență și spălare de bani săvârșite în România în perioada 2009-2013”, anunță ministrul.

În zilele următoare, comunicarea oficială în acest sens va fi înaintată autorităților române pentru predarea efectivă a lui Darius Vâlcov. Acesta are de executat o pedeapsă de 6 ani de închisoare în “Dosarul tablourilor”, în care procurorii au descoperit peste o sută de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele dintre ele fiind ascunse în pereţii unor imobile ce aparțineau fostului ministru. La una dintre percheziții, de exemplu, DNA a găsit într-un seif, “lăsat spre păstrare unei persoane apropiate”, 90 de mii de dolari, 1,3 milioane de lei, 3 lingouri de aur şi trei tablouri semnate Renoir, Jean Cocteau şi Aurel Acasandrei.

În primă instanță (2018), acesta fusese condamnat la opt ani, însă unele fapte s-au prescris până în 2023. Reamintim, pe 24 mai, Vâlcov s-a predat la o secţie de poliţie din Napoli, fiind dat în urmărire internaţională.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday