Update: Conform Sky News, care citează presa poloneză, locuitorii satului Białowieża povestesc cum cele două elicoptere zburau foarte jos, la 200-300 de metri deasupra caselor și uneori chiar la “câțiva zeci de metri deasupra solului”.

Anterior, Ministerul polonez al Apărării explicase că radarele nu au putut să intercepteze imediat elicopterele, din cauza altitudinii foarte joase la care acestea se deplasau.

În replică, ministrul Apărării din Belarus a scris pe canalul său de Telegram că declarațiile Poloniei sunt “exagerate și făcute pentru a justifica acumularea de forțe și mijloace militare la granița cu Belarus”.

Știrea inițială: Incidentul a avut loc luni, în zona Białowieża, la o altitudine foarte joasă, ceea ce a făcut elicopterele imposibil de detectat de sistemele radar, explică ministerul polonez al apărării. Abia la scurt timp după, Comandamentul Operațional al Forțelor Armate din Polonia a descoperit că a existat o încălcare a spațiului aerian polonez.

După incident a fost convocată o ședință a comandanților polonezi, care au stabilit că cele două elicoptere au încălcat spațiul aerian al Poloniei în timpul unui exercițiu militar, anunțat anterior de partea bielorusă. Mariusz Błaszczak, ministrul polonez al Apărării, a ordonat creșterea numărului de soldați la graniță și alocarea de forțe și resurse suplimentare, inclusiv elicoptere de luptă. De asemenea, a informat NATO despre incident.

Conform ministerului, reprezentantul bielorus din Polonia va fi chemat să dea explicații despre incident. Instituția subliniază că, în ultima perioadă, Rusia și Belarus “au intensificat activitățile hibride împotriva Poloniei”.

După ce elicopterele au intrat în spațiul aerian al Poloniei, președintele bielorus, Alexandr Lukașenko, a transmis țării vecine că “ar trebui să mulțumească pentru că îi ține sub control pe mercenarii Wagner care se află în zona graniței”, după rebeliunea din Rusia.

Luna trecută, Lukașenko a spus, sub pretextul unei glume, că unii dintre luptători Wagner din Belarus sunt dornici să treacă în Polonia şi “să facă o excursie la Varşovia şi Rzeszow”. 

Comunicatul integral al Ministerului polonez al Apărării

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday