Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunțat că a primit într-un interval scurt de timp 12 plângeri privind posibile probleme cu direcția, de la proprietari de Model 3 și Model Y. Un șofer de Model 3 a raportat în luna mai că ”direcția mașinii s-a blocat și aceasta a ieșit de pe șosea, ceea ce a dus la izbirea de un copac”. Un alt șofer, de această dată de Model Y, a raportat în iunie că la ieșirea din parcarea unui supermarket, volanul mașinii nu a mai virat.

O altă plângere face referire tot la Tesla Model Y și semnalează că “o roată s-a mișcat brusc spre dreapta și a provocat un zgomot puternic”, iar ecranul a mașinii a afișat mesajul ”Steering Assist Reduced” și un cod de eroare. Un șofer din Honolulu a spus că la o săptămână după ce a cumpărat un model Tesla, volanul a început să se blocheze aleatoriu.

Demersul NHTSA reprezintă prima etapă a unei investigații oficiale pentru a determina dacă problema reprezintă un risc de siguranță. Este nevoie de o analiză tehnică înainte ca autoritățile să poată solicita o rechemare în service.

Tesla nu a răspuns solicitărilor Reuters de a comenta situația.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday