Cele trei nave de marfă (una din Israel, una din Grecia și una înmatriculată în Turcia și Georgia) au trecut duminică de blocada rusă din Marea Neagră și au ancorat într-unul dintre porturile ucrainene de cereale din Delta Dunării, potrivit rapoartelor NATO. 

Toate acestea, în contextul în care Moscova a ieșit din acordul care permite transportul cerealelor ucrainene, în Marea Neagră, în urmă cu 22 de zile și a amenințat că va opri traficul maritim către porturile ucrainene. ISW subliniază că nu au fost luate măsuri în acest sens, ceea ce sugerează că “forțele rusești par să nu dorească sau să nu poată să oprească și să percheziționeze cu forța navele neutre care se îndreaptă spre Ucraina prin Marea Neagră, în ciuda faptului că au amenințat că vor face acest lucru”.

Mai multe avioane NATO au monitorizat cu atenție cele trei nave, în timp ce acestea se deplasau spre Ismail, un mic port ucrainean aflat chiar peste Dunăre de Delta românească. Acestea trebuie să încarce cereale din port pe care apoi să le livreze către alte state. 

În ciuda amenințărilor făcute de Rusia, potrivit cărora Flota rusă din Marea Neagră va opri sau chiar va ataca navele care navighează spre Ucraina, cele trei nu au fost împiedicate în niciun fel. Nava israeliană și nava grecească au mers spre nord dinspre strâmtoarea Bosfor, în timp ce nava turco-georgiană a navigat spre vest dinspre nordul Turciei. 

De la expirarea acordului, rachetele rusești au lovit în mod repetat Odesa. Totuși, porturile dunărene ale Ucrainei au fost mai rar vizate de astfel de incidente, probabil din cauza apropierii acestora de teritoriul NATO. Succesul călătoriei de duminică a navelor ar putea sugera transportatorilor internaționali că operațiunile din porturile ucrainene pot fi reluate.

Sursa: Forbes

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday