UNESCO a explicat că Veneția riscă să se confrunte cu “daune ireversibile”, dacă nu va lua măsuri împotriva schimbărilor climatice și a numărului foarte mare de turiști. Organizația a explicat că schimbările determinate de om, în combinație cu cele provocate de modificările climatice, pot duce la deteriorarea structurilor construcțiilor și a zonelor urbane, precum și a lagunei. 

De altfel, agenția culturală a ONU a subliniat că inclusiv clădirile înalte care sunt construite în oraș pot avea un impact vizual negativ. Agenția a transmis că există autoritățile italiene trebuie să-și intensifice eforturile pentru ca conserva orașul istoric. 

Prin adăugarea Veneției pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol, UNESCO speră să determine Italia să se mobilizeze să rezolve problemele enumerate. În cazuri excepționale, dacă Agenția consideră că pașii aplicați pentru conservarea unui sit nu sunt satisfăcători nici după transmiterea avertismentelor, acestuia îi poate fi exclusă din lista Patrimoniului Mondial. 

Veneția a fost inclusă pe această listă în 1987, dar de-a lungul timpului au fost transmise mai multe avertismente în legătură cu situația orașului. În 2021 a evitat să fie numit sit al patrimoniului mondial în pericol, întrucât Italia a interzis atunci navelor mari de croazieră să navigheze în centrul orașului.

Recomandarea va merge la o reuniune a Comitetului Patrimoniului Mondial al UNESCO, ce va avea loc la Riad, în perioada 10-25 septembrie. Atunci, Comitetul Patrimoniului Mondial, care supraveghează acordarea etichete de Patrimoniu Mondial pentru diverse situri istorice, va analiza atribuirea acestui titlu pentru încă 53 de obiective.  

Sursa: France 24

Sursa foto: Antonella865 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday