Informațiile au fost făcute publice de vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, aseară. Rusia a efectuat un astfel de atac asupra portului Odesa și noaptea trecută, în urma căruia un agent de securitate a fost ucis, un terminal de marfă avariat și o clădire și două mașini distruse.

Kremlinul a refuzat să accepte prelungirea acordului ONU de transport al cerealelor ucrainene, din porturile sale, spre Istanbul, printr-un coridor umanitar. Moscova a argumentat spunând că va fi de acord cu prelungirea doar dacă cererile sale vor fi respectate.

După încheierea acordului, Rusia a amenințat toate navele care se îndreaptă spre Ucraina vor fi considerate transportatoare de armament.

România a permis transportul cerealelor ucrainene prin apele sale teritoriale, la cererea Ucrainei. Directorul CIA a avertizat, după acest moment, că Rusia analizează pregătirea unei operațiuni “sub steag fals” prin care să atace o navă în Marea Neagră și să învinuiască Ucraina pentru incident.

Surse alternative: Reuters, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday