Potrivit raportului fiscal de la jumătatea anului, veniturile Microsoft din trimestrul al doilea au crescut cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 56,2 miliarde de dolari, depășind estimările analiștilor. Profitul net al companiei a crescut cu 20%, în special datorită unei creșteri de 15% a serviciului cloud. Cu toate acestea, vânzările de dispozitive produse de companie (precum consola Xbox sau sistemul de operare Windows) au scăzut cu 4%, iar CNN observă că acesta poate fi rezultatul incertitudinilor economice de la nivel global, care afectează mai mult vânzările de hardware decât de software și de servicii IT.

Directorul general al companiei, Satya Nadella, a declarat că Microsoft s-a concentrat în ultima perioadă pe dezvoltarea produselor AI: Organizațiile se întreabă nu numai cum, dar și cât de repede pot aplica această nouă generație de inteligență artificială pentru a aborda cele mai mari oportunități și provocări cu care se confruntă, în siguranță și în mod responsabil”.

Totodată, și Google a raportat o creștere a veniturilor în trimestrul doi, un salt de 7% față de anul trecut, la peste 74,6 miliarde de dolari. Rezultatele financiare vin după un an greu pentru Google, marcat de reduceri drastice de costuri, dar rezultatul peste așteptări i-ar putea oferi mai mult spațiu de manevră pentru expansiunea în domeniul inteligenței artificiale. La fel ca Microsoft, Google a investit masiv în ultimele luni în dezvoltarea și implementarea unor instrumente de inteligență artificială în produsele sale de bază.

Surse: Reuters, CNN

Foto: Roman Tiraspolsky | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday