Imaginile postate pe rețelele de socializare par a arăta drone de tip Castor, cu rază lungă, de producție ucraineană. Potrivit Ministerului rus al Apărării, două astfel de aparate au fost doborâte în zona centrală a Moscovei.

Aparent, un bloc de birouri din apropiere a fost avariat, cel mai probabil de resturi ale rachetelor de interceptate. După unele raportări, neconfirmate, compania franceză Leroy Merlin, care a refuzat să părăsească Rusia, își are birourile în clădirea avariată.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin a scris pe Telegram că două clădiri nerezidențiale au fost avariate, în timp ce presa rusă de stat, care citează serviciile de urgență, arată că fragmente de drone au fost găsite pe bulevardul Komsomolski, în apropierea Ministerului Apărării.

Ca de obicei, Ucraina nu a revendicat atacul. Ieri, Rusia a distrus într-un atac masiv cu rachete, o parte din clădirile centrale ale Odesei.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday