Blinken a explicat pentru CNN că un conflict “nu ar fi în interesul SUA, al Chinei sau al altcuiva” adăugând că cele două țări poartă în prezent discuții: “Nu aveam multe discuții înainte. Acum o facem. Avem diferite grupuri care sunt angajate sau sunt pe cale să se angajeze în chestiuni discrete… care reprezintă probleme… în probleme în care cred că putem, cred, să ajungem la o rezolvare. Acum, acestea sunt zilele de început. Rezultatele vor fi dovada”.

Acesta a continuat: “Vom continua să facem și să spunem lucruri care nu vor fi pe placul Chinei, la fel cum ei vor continua să facă și să spună lucruri care nu ne vor plăcea nouă. Testul pentru noi este dacă putem să ne descurcăm, să trecem peste asta, să ne asigurăm că menținem aceste linii de comunicare, că continuăm să vorbim și că lucrăm, așa cum am spus, atât pentru a face față diferențelor, cât și pentru a vedea dacă putem coopera”.

Relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat în ultima perioadă din cauza unei serii de probleme, inclusiv legăturile strânse ale Beijingului cu Moscova și eforturile SUA de a limita vânzarea de tehnologii avansate către China. De asemenea, la începutul acestui an, un balon de supraveghere chinezesc care a fost detectat deasupra SUA și deasupra unor clădiri militare sensibile, înainte de a fi doborât de un avion de vânătoare american. Acest lucru a creat tensiuni între SUA și China și l-a determinat pe Antony Blinken să anuleze o vizită programată la Beijing.

Totuși, luna trecută, secretarul de stat american a efectuat o vizită în China, devenind astfel primul secretar de stat care a călătorit în China în ultimii cinci ani și cel mai înalt oficial american care face o astfel de misiune de când președintele Joe Biden a preluat mandatul în 2021. Vizita sa a fost urmată de călătorii similare ale altor oficiali de nivel înalt din administrația Biden. 

În ceea ce privește războiul din Ucraina, oficialul american consideră că Rusia “a pierdut deja” războiul. Acesta a recunoscut că misiunea Ucrainei de a recâștiga teritoriul capturat de Moscova va fi “o luptă foarte grea, care va continua timp de încă câteva luni”.

Sursa: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday