Pe 19 iulie a început ediția a9-a Electric Castle, iar prima zi a festivalului a însemnat, pentru 29.000 de spectatori, redescoperirea domeniului Banffy, cu toate surprizele pregătite de organizatori și, de dragul tradiției, prima ploaie, scurtă dar suficientă pentru a păstra atmosfera proaspătă până târziu în noapte. Zilele 2 și 3 de Electric Castle 2023 au fost despre dragoste la prima vedere: artiști aflați la prima lor prezență în România și publicul prezent pe domeniul Banffy au creat o conexiune pe viață.

Reel Party by BT, petrecerea de „încălzire” a festivalului, a umplut spațiul din fața scenei Hangar cu oameni dansând pe cele mai populare piese din social media, mixate de DJ Yoda. O parte dintre acestea s-au regăsit și în cele peste 10.000 de stories postate Home sweet home, mesajul care i-a întâmpinat pe festivalieri pe panoul ce a devenit, oficial, cel mai instagramabil loc din festival. Remixul “The Next Episode”, care i-a adus DJ-ului San Holo peste 300 de vizualizări pe Youtube, s-a auzit și în show-ul susținut de artistul olandez, pe aceeași scenă.

În cea de-a doua zi, Macklemore a depășit și cele mai exigente așteptări. Ajuns de marți în România, artistul premiat cu Grammy s-a declarat cucerit de oameni, mâncare, atmosferă. „E imposibil să ai o zi proastă la Cluj! Mi-am cumpărat această ie și o să mă vedeți cu ea trei ani de acum încolo”, a spus artistul care și-a încheiat show-ul de aproape 2 ore declarând oficial „Electric Castle este festivalul meu preferat din această vară!”.

În energia pozitivă creată de George Ezra, pe ritmuri de fanfară impuse de Meute sau în micul uragan asiatic stârnit de The HU, cei 50.000 de oameni prezenți în festival pe 20 iulie, au ales să danseze până dimineață.

Cea de-a treia zi de festival i-a avut în prim plan pe Iggy Pop, „nașul stilului punk”, deținător al unui premiu Grammy pentru întreaga carieră și inclus în Rock and Roll Hall of Fame alături de The Stooges. Cu un nou album lansat la începutul anului, starul care a inspirat generații a adus un show plin de energie.

Pendulum, trupa de drum and bass fondată acum mai bine de 20 de ani și recunoscută pentru sunetul lor distinctiv, ce amestecă hard rock-ul cu muzica electronică, a revenit la Electric Castle, iar pe scena principală au mai urcat Tash Sultana, artista australiană ce a devenit celebră pentru stilul ei rock cu influențe reggae și R’n’B, și Coma, poate cea mai iubită trupă românească de către fanii Electric Castle.

Organizatorii provoacă din nou publicul să exploreze genuri variate de muzică live pe cele 12 scene, de la mixul de soul, hip hop și dancehall al lui Queralt Lahoz sau ultimul val de trap, hip hop și rap cu Rava, Nane și Șatra B.E.N.Z.

Cei care se întorc an de an la Electric Castle, dar și cei care au ajuns anul acesta pentru prima dată la festival, nu trebuie să uite că, până duminică inclusiv, pot susține restaurarea Castelului Bánffy printr-o modalitate foarte simplă. Fiecare PET sau doză de aluminiu colectată în punctele speciale va atrage donații pentru renovarea castelului care s-a transformat, în ultimii ani, într-un adevărat centru cultural.

Bilete de o zi pentru cea de-a 9-a ediție a Electric Castle mai sunt disponibile pe www.electriccastle.ro.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday