Paul Kaufmann, omul de afaceri care deține fragmentele din craniului compozitorului german Ludwig van Beethoven, spune că este un privilegiu că are șansa de a trimite fragmentele craniului lui Beethoven, pe care le-a moștenit, acolo unde le este locul”. BBC scrie că osemintele au fost deja studiate în SUA, iar un medic legist austriac a declarat că acestea “au o mare valoare” istorică.

În total, Kaufmann deține 10 fragmente din craniul compozitorului german, dintre care două mai mari, din spatele capului și din partea dreaptă a frunții. Omul de afaceri a declarat că a găsit osemintele în 1990, într-o cutie mică pe care era inscripționat numele compozitorului, în interiorul unui seif al familiei, păstrat de o bancă franceză. 

BBC mai scrie că stră-stră-străunchiul lui Paul Kaufmann, Franz Romeo Seligmann, a fost un medic vienez care a primit fragmentele în 1853, după ce oasele lui Ludwig van Beethoven au fost exhumate pentru a fi studiate. Rectorul Universității de Medicină din Viena a explicat că este extrem de important ca rămășițele craniene ale compozitorului să fie studiate responsabil. Este vorba despre găsirea unui echilibru între interesul public inteligibil și respectul față de persoana decedată, a declarat Markus Mueller. 

Ludwig van Beethoven s-a născut în Germania, la Bonn, spre sfârșitul anului 1770 și a murit pe data de 27 martie 1827, la Viena. Starea de sănătate a compozitorului s-a deteriorat treptat pe parcursul vieții, iar acesta ar fi cerut ca trupul său să fie studiat după moarte. La începutul anului, cercetătorii de la Universitatea Cambridge au analizat cinci șuvițe de păr pentru a secvenția genomul compozitorului. Analizele au dezvăluit faptul că Beethoven avea o predispoziție genetică probabilă la boli ale ficatului și că a suferit de hepaptita B, cu doar câteva luni înainte să moară. Auzul acestuia a început să se deterioreze în jurul anului 1795, iar până în 1818 Beethoven devenise deja complet surd.

Sursa: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday