“Copacii sunt esențiali pentru a oferi cetățenilor beneficii semnificative legate de mediu și sănătate publică, în special în timpul unui val de căldură”, au transmis autoritățile din Los Angeles.

Săptămâna trecută, sindicatul actorilor de la Hollywood a decis să se alăture scenariștilor, care se află în grevă din luna mai, în urma eșecurilor la negocierile cu marii producători de filme și seriale. Sindicatul reprezintă 160 de mii de actori și personalități media din SUA.

Valurile de căldura excesivă din unele părți ale țării i-a determinat pe organizatorii grevei să-i avertizeze pe participanți să se hidrateze și să folosească cremă de protecție solară. La începutul acestei săptămâni, sindicatul a scurtat protestul împotriva Disney și Warner Bros., din cauza căldurii extreme din Los Angeles.

NBCUniversal a negat că ar fi vorba de o acțiune rău intenționată, ci a spus că anual, coroanele copacilor sunt toaletate, pentru a fi pregătite înainte de sezonul vântului puternic. Totuși, un reprezentant al municipalității a declarat că arborii se află în administrația autorităților, nu a companiei, și că tăierile au loc din cinci în cinci ani, nu anual.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday